Home » de prin online » Seriale » Episodul 12 : Micul Erou

După ce toate planurile lui Adi au fost un succes, acesta intră iar în impas. S-a chinuit atât de mult să îl scoată pe Petrică la lumină iar acum trebuie să îl facă să vină în țară.

După lungi clipe, lui Adi îi vine o idee, nu este cea mai umană idee dar nu are ce să facă.

Adi află că Petrică are un copil din prima lui căsătorie, Fabian, un puști de 18 ani. Fabian nu știe că este fiul lui Petrică, cel mai mare interlop român, însă este conștient că ceva nu este în regulă, acesta împreună cu mama sa trăiesc în lux, deși nimeni nu merge la lucru vreodată.

Adi află că Fabian face parte din anturajul lui Sebi, fratele Elenei. Prin intermediul lui Sebi se apropie de Fabian pentru a-i studia obiceiurile.

Observă că Fabian este pasionat de mașini, la 18 ani deține deja o mașină preparată sport, specială pentru drift-uri.

Fiind tot mai prietenos cu anturajul lui Sebi, Adi se oferă să organizeze o cursă în munți, este practic o cursă rali dar care necesită bune abilități de drifting în curbele muntoase.

Sebi și Fabian sunt încântați și acceptă instant.

– Uite Fabian, în tinerețe am iubit acest sport, acum văzând plăcerea în ochii tăi pentru acest sport, am decis să organizez un concurs, poți să participi dacă vrei.
– Cu siguranță Adi, nu ratez astfel de momente.
– Ok dar te rog să ai grijă maximă de tine, mașina să fie echipată cu toate echipamentele de protecție, voi pune pe cineva să se ocupe de asta.

După două luni, concursul pus la cale de Adi se concretizează, însă Adi are propriile planuri cu unul din șoferii participanți la cursă:

– Dane, ai grijă, vreau să intri în mașina lui Fabian, ușor, nu vreau să pățească nimic grav.
– Păi asta nu putem garanta, traseul este greu.
– Bă vreau să îl ciocnești puțin, să își rupă o mână, un picior, ceva care să îl bage puțin în spital, atât!
– Bine, știu eu un viraj, am să îl ciocnesc acolo, ar trebui să se înfingă în stâncile din față și probabil va ieși puțin șifonat dar va supraviețui.
– Ok, ai grijă, repet nu vreau nimic grav.

Vine ziua concursului, Adi se asigură că mașina lui Fabian este bine echipată pentru siguranță.

– Fabian, succes, fă-i praf.
– Cu siguranță îi fac!

Totul decurge conform planului, în virajul menționat, Dan atinge ușor din spate mașina lui Fabian, acesta pierde controlul și se izbește de stâncile laterale, accidentul nu pare brutal.

Imediat echipele de intervenție apar pe pistă alergând spre mașina lui Fabian, acesta este încarcerat între fiare.
Unul din salvatori dă ok-ul către public că șoferul este teafăr și scoate echipamentul de descarcerare.

Imediat la scânteia unui flex, mașina explodează, Adi cade la pământ cu imaginea mașinii în flăcări. Pompierii reușesc să stingă incendiul și constată că Fabian folosea tuburi de gaze pentru mărire tracțiunii în derapajele controlate. Nimeni nu se aștepta, erau ilegale.

Trupul lui Fabian este scot, băiatul abia mai putea fi recunoscut.

– Andrei, sunt Adi, pregătește-te, Petrică va veni în țară.
– De unde știi, cum ai reușit?
– Nu vreau să vorbim, fiul lui tocmai a murit, deci vezi că nu va fi doar vulnerabil ci și răzbunător.
– Ești implicat?
– …………..nu!

Mama lui Fabian îl anunță pe Petrică de decesul fiului lor, Petrică este distrus, în furia lui de nervi ia un pistol și împușcă doi polițiști canadieni corupți, tocmai le plătea serviciile.

Se urcă în primul avion spre România apelându-l pe Adi:

– Adi…..Adi sunt distrus
– Ce s-a întâmplat? Probleme în Canada?
– Nu Adi, nu…fi….fiul meu este mort!
– Ce fiu Petrică?
– Fiul meu Adi, Fabian, lumina ochilor mei, singura mea avere!
– Dar cine a făcut asta? Va plăti cu siguranță!
– A avut un accident Adi, când mă gândesc că eu l-am învățat să șofeze, nu știa că sunt tatăl lui, mama lui îi zicea că sunt instructor, cât de mult mă respecta, dacă ar fi știut că sunt tatăl lui, m-ar fi urât!
-Linișteste-te, nu mai ai ce face, hai să ne ocupăm de înmormântarea lui!

Adi pregătește înmormântarea, asigură paza cu bodiguarzi plătiți, de fapt erau toți polițiști sub acoperire, după înmormântare urma să îl lege pe Petrică.

– Adi îți dai seama că noi îl arestăm pe ăsta, dar nu avem suficiente probe pentru a-l băga în pușcărie.
– Cât îl țineți voi în arest, eu vă aduc toate probele.

În ziua înmormântării, sute de persoane însoțesc trupul tânărului Fabina, străzile sunt pline de oameni iar bodiguarzii flanchează familia tânărului.

Petrică nu părăsește nici o clipă căpătâiul lui Fabian, plângând încontinuu.
Andrei își dă seama că nu poate acționa acum, este prea periculos, sunt sute de civili în zonă iar oamenii lui Petrică sunt înarmați.
Așa că așteaptă să acționeze la pomana de după înmormântare.

– Adi, nu trebuia să te ascult, dacă nu plecam în Canada, Fabian nu murea.
– Petrică, Fabian a murit în accident, ce puteai tu face?
– Să fiu lângă el! Mâine ucid toți acei organizatori!!
– Petrică, vei fi prins imediat, toată presa este cu ochii pe ei și pe tine.
– Și ce? Nu mai am scop în viață!!!

După înmormântare toată lumea stătea la masă, unul din oamenii lui Petrică îi șoptește ceva la ureche.

Petrică se ridică zâmbind de la masă, se uită către preot și spune :
– Iartă-mă părinte!

Scoate arma și trage în Adi, este lovit în umăr.

– Nenorocitule, tu ai organizat raliul, de ce mă?!
– Petrică ce ai mă? Nu am organizat nimic!
– Dan, șoferul tău spune altceva mă!

În acel moment Petrică chitește arma către capul lui Adi rostind:
– Te duci unde-ți e locul vierme!

Va urma…..

, ,
SHARE WITH FRIENDS:  
        
          

Lasă un comentariu

Statistici T5
%d bloggers like this: