Home » Gadget's » De unde cumperi huse telefon și accesorii?

Huse telefon și accesorii? O să încerc să te ajut citind aceste rânduri.
Nu sunt și nu am fost un fan atunci când vorbim de huse telefon. Asta pentru că mai mereu am ales telefoane frumoase iar o husă i-ar fi stricat fix aspectul pe care am dat banii.

Recent mi-am schimbat vechiul Samsung S6 Edge, al meu este ciupit peste tot, al soției arată impecabil după 3 ani (folosește husă).
Acum mi-am luat un Samsung S9+ și evident că nu m-am gândit să îmi iau o husă de telefon, asta până când s-a produs inevitabilul.

Știți faza aia când urci în mașină și alunecă telefonul din buzunar? Asta am pățit, nu s-a spart dar l-am ciupit, când dai o gălăgie de bani pe un telefon, parcă te cam doare sufletul când vezi asta.

Așa că am început să studiez puțin piața huselor, ceva slim, să nu se cunoască că am husă, să nu strice aspectul telefonului.

Ca tot omul, am intrat prima dată pe eMag să caut huse de telefon, însă 90% din ele sunt vândute de vendori (acele magazine care vând pe site-ul eMag) și au prețuri destul de mari.

În plus, mă enervează că mereu trebuie să fac o anumită sumă pentru a avea transport gratuit, dar asta doar dacă toate produsele vin de la același comerciant, altfel dai 170 pe o usă și încă 20 pe transport.

Așa mi-am adus aminte de un amic virtual care are un magazin de Huse și Accesorii Telefoane.
Nu am verificat niciodată ce produse are, acum la o primă vedere par ok. Spun asta pentru că în materie de huse de telefon, mereu există o problemă. Ba nu vin cum trebuie, ba sunt prea proaste.

Partea și mai ok este că are transport gratuit de la 89 lei, ceea ce este mult sub eMag. Practic, cam ăsta este costul unui produs în general.
Și totuși dacă ai un coș mai mare de cumpărături, îi găsești magazinul și pe eMag, cauți produsele vândute de iTelMobile.

, ,
SHARE WITH FRIENDS:  
        
          

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5
%d blogeri au apreciat: