Home » Personal » Blog » Scaunul auto salvează viața copilului tău!

scaun auto bebe
Deși este evident că un scaun auto salvează viața copilului tău, am văzut tot mai des persoane care nu folosesc nici măcar o “scoică” auto pentru copilul lor.

Tocmai m-am întors din concediu, am văzut pe litoral tătici iresponsabili care țineau copilul în brațe la volan, mame care țin copii în brațe în spate sau îi țin pe burtă pe bancheta din spate.

În concediu am plecat cu proaspeții cumetri și cu fina cea mică de doar câteva luni, evident aveau o “scoică” pentru copii 0-1 an. Am cerut ca fetița să fie pusă pe scaunul din mijloc și ancorată atât în centura mașinii cât și în cele prevăzute de scaun.

Câteodată mai plângea, mai trebuia luată în brațe pentru a se liniști, mă făceam verde la față când vedeam că nu mai este în scaunul auto.

Am ales partea din mijloc pentru a fi ferită de un impact lateral, pe străzi nu se știe niciodată. În plus copilul este mic și fragil, la prima frână mai agresivă se duce de pe banchetă. Nu sunt de acord să fie ținut în brațe nici 5 secunde, dacă plânge e bine să tragi pe dreapta până se liniștește, apoi transportată iar în scaunul auto.

Cât de important este un scaun? Păi hai să vă povestesc ziua de ieri.
În timp ce mă deplasam spre Iași, sunt anunțat pe facebook că proaspeții cumetri au avut accident cu fata în mașină. Inițial m-am speriat, apoi am înțeles că a fost un impact oarecum minor dar care putea fi fatal pentru copil.

Mai exact, în timp ce stăteau la semafor au fost loviți de un taxi din spate, apoi proiectați într-o altă mașină din față lor. Impactul a fost destul de dur, mama fetiței lovindu-se la spate și picior, casetofonul mașinii a sărit din bord rupându-se și suportul.

Acum imaginați-vă un copil de 6 kg cum ar fi fost proiectat dacă nu aveau scaun auto pentru copii.

Un scaun auto pentru copii pleacă de la 160 Lei, evident sunt și mai scumpe și au diferite sisteme de siguranță, însă și unul ieftin reușește să îți țină copilul în siguranță.

vezi-preț-și-specificații-complete

Poza următoare arată cât de minor a fost accidentul și totuși cât damage a provocat în interiorul mașinii!
accident scaun auto copil

,
SHARE WITH FRIENDS:  
        
          

Lasă un comentariu

Statistici T5
%d bloggers like this: